Duminică

Cetățenii Republicii Moldova își pot alege președintele la secția de vot de la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Secția va fi amenajată în holul principal al Corpului A, din str. Universității
Secția va fi amenajată în holul principal al Corpului A, din str. Universității

Duminică, 30 octombrie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va fi amenajată o secție de votare pentru cetățenii moldoveni, cu ocazia alegerilor prezindențiale din Republica Moldova.
Aceasta este situată în holul principal al corpului A, la parter, de pe strada Universității, intervalul orar când se va putea vota fiind 7,00 – 22,00.
„Studenții, elevii, cât și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova își vor putea exercita dreptul de vot în baza pașaportului valabil, însă vor putea vota chiar și dacă acesta este expirat”, a menționat basarabeanul Cristian Ignatov, președintele Asociației pentru Prietenie din Bucovina. Acesta a mai menționat că la urne sunt așteptate circa 600 de persoane.
Comisia Electorală din Republica Moldova a deschis pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016 11 secții în România: în Brașov – Casa de Cultură a Studenților, Bacău – Universitatea „Vasile Alecsandri”, București – sediul Ambasadei, Cluj – Casa de Cultură a Studenților, Constanța – Universitatea „Ovidius”, Craiova – Universitatea din Craiova, Iași – Sediul Consulatului General, Galați – Universitatea „Dunărea de Jos”, Suceava – USV și Timișoara – Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”.
Este pentru prima dată din 2000 încoace când președintele Republicii Moldova va fi ales direct de electorat și nu în parlament prin votul deputaților, așa cum s-a întâmplat în ultimii 16 ani.În cursa pentru președinția țări sunt 10 candidați.
Alegerile se vor desfășura în două tururi, în cazul în care nici unul din candidați nu va obține 50%+ un vot din încrederea cetățenilor care vor participa la alegeri.
Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin o treime din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.
Turul doi va avea loc pe 13 noiembrie 2016. La acesta vor participa primii doi candidați stabiliți în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obținute în primul tur.
Pentru cel de-al doilea tur nu este stabilit un prag minim de participare.

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Ciprian Muscă, președintele ASFOR, și prof. univ. Cătălin Roibu, de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva
Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni