Ceremonie militară și religioasă, de Ziua Armatei Române

La Monumentul Eroilor Români din Cimitirul „Pacea” din municipiul Suceava va fi organizată marți, 25 octombrie a.c., de Ziua Armatei Române, începând cu ora 10.00, o ceremonie militară și religioasă la care vor participa reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean Suceava, ai Asociației „Cultul Eroilor” Suceava, precum și ai partidelor politice, instituțiilor culturale, asociațiilor, ligilor și fundațiilor, dar și cadre militare în activitate, rezervă și retragere și veterani de război. Ceremonia militară va fi organizată de Centrul Militar Județean Suceava în colaborare cu Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Batalionul 17 Vânători de munte Vatra Dornei, Inspectoratul de Jandarmi Suceava și Primăria Municipiului Suceava.
În cadrul ceremoniei va fi citit ordinul ministrului Apărării Naționale, va fi oficiat serviciul religios, se vor depune coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor și va avea loc defilarea trupelor participante.

Recomandări

Sucevenii Ionel Rayko Levițchi și Ștefan Veber vor face parte din echipa României în confruntarea cu Africa, de la Colosseum Tournament 50

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV