Cei trei răniți în accidentul dintre Stroiești și Ilișești, în stare gravă, la ATI

Accidentul de luni noapte, dintre Stroiești și Ilișești

Cei trei răniți din microbuzul lovit violent de un autotren, luni noapte, între Stroiești și Ilișești, sunt, din păcate, în stare gravă.

Cei trei, un tânăr în vârstă de 18 ani, și două femei, de 55 și 67 de ani, sunt internați la ATI, cu prognostic rezervat.

Cei trei erau pasageri în microbuzul condus de Niculai Manoliu, în vârstă de 50 de ani, din Fălticeni, care a murit.

Un groaznic accident rutier a avut loc luni noapte, în jurul orei 22.30, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, între Stroiești și Ilișești, după ce un autotren a intrat în coliziune violentă cu un microbuz în care erau patru oameni.

Impactul a fost devastator pentru microbuz, șoferul acestuia fiind găsit de pompierii militari încarcerat între fiarele contorsionate. Șoferul microbuzului nu dădea semne de viață, iar după descarcerare s-a constatat decesul.

În microbuz se mai aflau două femei și un bărbat, pasagerii care sunt în stare gravă la spital.

Autotrenul era condus de Dumitru Macovei, în vârstă de 52 de ani, din Moldova Sulița.

Accidentul s-a produs într-o curbă unde limita de viteză este de 30 de kilometri la oră.

Din păcate, în curbă, șoferul autotrenului a intrat în derapaj, remorca pătrunzând pe sens opus și lovind extrem de violent microbuzul.

Având în vedere violența impactului, este evident că autotrenul circula cu viteză foarte mare, posibil și microbuzul.

De subliniat și că anvelopele autotrenului erau foarte uzate.

Cei trei răniți în accidentul dintre Stroiești și Ilișești, în stare gravă, la ATI
Cei trei răniți în accidentul dintre Stroiești și Ilișești, în stare gravă, la ATI
Cei trei răniți în accidentul dintre Stroiești și Ilișești, în stare gravă, la ATI
Cei trei răniți în accidentul dintre Stroiești și Ilișești, în stare gravă, la ATI

Recomandări

Tânăr rănit grav după ce Mercedesul pe care îl conducea s-a zdrobit de un cap de pod și s-a rupt în două

Un tată care mergea cu viteză mare a provocat un accident violent cu mașina în care se aflau soția și cei trei copii

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț