Eveniment

„Cavalerii vinului îl ajută pe Iustin”, serată de caritate organizată la Restaurantul Bucovina, la început de decembrie

Iustin Gabriel Piticaru suferă de diplegie spastică - formă ataxică
Iustin Gabriel Piticaru suferă de diplegie spastică - formă ataxică

La Restaurantul Bucovina (str. Ana Ipătescu, nr. 5, Suceava) va avea loc vineri, 6 decembrie, de Moș Nicolae, de la ora 19:00, o serată de caritate intitulată „Cavalerii vinului îl ajută peIustin”. Toți banii adunați în cadrul evenimentului vor ajunge la Iustin Gabriel Piticaru, fiul profesoarei Ancuța Piticaru, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului, care suferă de diplegie spastică – formă ataxică.
Copilul nu poate să meargă singur, nu poate să mănânce singur, nu poate să se joace, nu poate să stea singur în picioare nici măcar o secundă dacă mama lui nu este lângă el clipă de clipă. Iustin are nevoie de 50.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală în China.
Ținuta recomandată pentru domni și doamne
Evenimentul este organizat de Legatul Bucovina al Ordinului European al Cavalerilor Vinului. La serata de caritate, desfășurată sub semnul prieteniei și al faptelor bune, vor participa Corala „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Ansamblul folcloric „Clopoțelul” din Comănești, în recital, și Adelina Marcu, împreună cu Iustin Homiuc, care vor susține un moment artistic de dans sportiv.
La evenimentul de pe 6 decembrie sunt așteptați membrii Ordinului European al Cavalerilor Vinului, împreună cu familiile, prietenii și invitații acestora, toți cei care doresc să-l ajute pe Iustin. Ținuta recomandată pentru domni: costum de culoare închisă, cămașă albă/bleumarin, cravată, pantofi negri, iar pentru doamne: ținută de seară. Pentru membrii Ordinului European al Cavalerilor Vinului se recomandă purtarea însemnelor cavalerești. Evenimentul este susținut și promovat de „Cavalerii Vinului”.
Invitațiile pentru acest eveniment caritabil pot fi achiziționate, în limita locurilor disponibile, de la Restaurantul Bucovina (Mihaela, telefon 0757 775 110). Contravaloarea unei invitații este de 200 de lei. Cavalerii Vinului îi vor contacta pe confrații Gheorghe Andronic, la numărul de telefon 0723 237 777, sau Gheorghe Maierean, la numărul de telefon 0748 961 686. Fondurile obținute din vânzarea invitațiilor, din biletele de tombolă și din colectarea de bani în timpul seratei vor fi virate în contul bancar deschis pentru micuțul Iustin Gabriel Piticaru.
Suferința lui Iustin
Vă reamintim că Iustin Gabriel Piticaru, fiul profesoarei Ancuța Piticaru, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului, are nevoie urgent de operația în China. El necesită atenție și supraveghere permanentă. Toată această suferință a lui Iustin Gabriel durează de la naștere, când s-a asfixiat. A fost salvat, a luptat din greu să respire timp de două luni printr-un tub de oxigen, fără de care ar fi rămas fără aer, a reușit să ia puțin câte puțin și în greutate și în acest fel a învins moartea. A învățat să se ridice și să stea singur în șezut fără sprijin, ceea ce a fost un miracol pentru mama lui, dar și pentru medici, dar mai mult de atât nu a putut face. Își dorește cu ardoare să poată sta singur pe picioare, fără să mai fie ținut de cineva mereu de mâini, fără să fie mereu „împins de cineva din spate”.
O șansă la o viață normală
Din ce ne-a povestit profesoara Ancuța Piticaru, în urma unui refuz venit de la o clinică din America, singura soluție de salvare a rămas doar în China, unde Iustin Gabriel ar putea face terapie cu celule stem și tratamentele de susținere și regenerare ulterioare. Este cumplită durerea acestei mame, care-și crește singură copilul, privindu-l în ochi și promițându-i zi de zi, clipă de clipă, că se va face bine, știind totuși că această boală nu poate fi tratată în România.
Acum copilul ei are o șansă la o viață normală, șansă care vine din China, dar femeia nu dispune de banii necesari pentru tratament. „În România, din păcate, acest tip de diagnostic nu face parte din plafonul diagnosticelor decontate pentru tratare în străinătate”, susține mama lui Iustin. Copilul are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Întindeți-i o mână pentru a-l ridica din suferință. Este doar un copil nevinovat, căruia acum i se dă o șansă. Ajutați-l să poată beneficia de această șansă. Singur, probabil, nu va reuși! Împreună, cu siguranță! Participați la serata de caritate „Cavalerii vinului îl ajută peIustin”, la Restaurantul Bucovina, pe 6 decembrie, și veți contribui la salvarea lui Iustin.

Recomandări

Un băiețel în vârstă de 9 ani, din Gura Humorului, are nevoie de 50.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală în China