Ministrul Mediului, Rovana Plumb, va convoca, vineri, o ședință a Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul Roșia Montană în care vor fi discutate concluziile din auditul juriștilor referitoare la întreruperea procedurii de evaluare ca urmare a anulării unor planuri de urbanism.
„Am găsit acel document botezat de presă audit, am cunoștință de conținutul lui, însă nu a fost luată vreo decizie în legătură cu opiniile juriștilor. Voi convoca o ședință a CAT-ului în care vor fi discutate aceste puncte de vedere și acolo va fi luată o decizie”, a declarat, marți, ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, cel mai probabil ședința CAT în care se va discuta acest lucru va avea loc vineri.
Săptămâna trecută, Rovana Plumb declara că nu a primit auditul prin care juriștii recomandă oprirea analizei proiectului de la Roșia Montană în lipsa unor planuri de urbanism valabile, fiind contrazisă atunci de fostul titular al portofoliului, Korodi Attila, care afirma că i l-a predat.
În scurtul său mandat ca ministrul al Mediului în Guvernul Ungureanu, Korodi Attila a cerut și primit o analiză a juriștilor cu care ministerul lucrează de mai mulți ani, ale cărei concluzii propuneau întreruperea evaluării impactului proiectului Roșia Montană asupra Mediului în lipsa unor planuri de urbanism valabile.