Decizie

Carpatair își întrerupe zborurile din Suceava până pe 12 noiembrie 2009

Compania de transport aerian Carpatair nu va mai opera zboruri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea de la începutul acestei săptămâni. Directorul aeroportului sucevean, Dumitru Sahlean, ne-a declarat că reprezentanții acestei companii au trimis o adresă prin care informează că zborurile vor fi sistate pe toată perioada în care se realizează lucrările de modernizare a pistei aeroportului. Sahlean a arătat că potrivit celor de la Carpatair, avioanele acestei companii nu vor mai zbura de pe aeroportul din Suceava în perioada 5 octombrie – 12 noiembrie 2009. „Noi estimăm că până pe data de 12 noiembrie 2009 vom finaliza lucrările de modernizare. Odată ce aceste lucrări vor fi gata, compania Carpatair va relua zborurile de pe aeroportul nostru”, a spus Dumitru Sahlean.
Compania Carpatair opera zboruri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” către nouă destinații din România și către 17 destinații din șase țări din Europa.

Recomandări

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”