Inconștient

Carambol în trafic, provocat de un șofer de 19 ani, beat și fără permis

Un tânăr în vârstă de 19 ani, ieșit în trafic beat și fără permis de conducere, a provocat o tamponare în lanț, în urma căruia el și un minor care îl însoțea au ajuns la spital. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30, pe strada Dornelor, în municipiul Vatra Dornei.
Conform Poliției, șoferul, Emanuel V., localnic din Dorna, circula cu viteză pe un carosabil umed, condiții în care, și pe fondul lipsei de experiență în condus și a consumului de alcool, a scăpat volanul de sub control. În derivă, mașina condusă de acesta s-a izbit în spatele unui autoturism parcat în fața sa, pe același sens de mers, de aici fiind proiectată pe sensul opus de mers, unde s-a lovit de un autotractor care circula regulamentar.
Șoferul de 19 ani și tânărul de 17 ani care îl însoțea au suferit leziuni ușoare, care necesită până în cinci zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest