Carambol cu patru autoturisme și un tir, pe E 85, la ieșirea din Suceava



Traficul a fost blocat
Traficul a fost blocat

Traficul de pe E 85 a fost blocat joi dimineață în urma unui carambol în care au fost implicate patru autoturisme și un tir, la ieșirea din Suceava spre Pătrăuți. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7.45, în condiții de ceață. Echipajul de la Detașamentul de pompieri Suceava a acordat îngrijiri doar unuia dintre șoferi, fără însă a fi necesar transportul acestuia la spital. Alte victime nu sunt. Vehiculul greu a ieșit cu partea din față în decor, însă remorca a rămas pe carosabil, blocând aproape în întregime drumul. Martorii oculari spun că accidentul a fost provocat de un șofer care a depășit fără a se asigura.



Recomandări