“Cămara bunicii”, concurs de produse tradiționale la școala din Bănești

"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava

La finalul săptămânii trecute s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Bănești, comuna Fântânele, cea de a doua ediție a concursului „Cămara bunicii”.
Întrecerea a constat în realizarea de fiecare clasă a unui stand cu produse tradiționale și conserve de toamnă. Juriul a notat în funcție de diversitate, aranjarea standului, precum și de prezentarea acestuia.
La concurs au fost prezentate peste patruzeci de feluri de dulciuri – prăjituri de casă, cozonaci, plăcinte sau alivenci. De asemenea, rafturile din „cămară” au fost pline de compoturi, gemuri și borcane cu dulceață. N-au lipsit murăturile, turtele coapte pe plită și nici mămăliga la ceaun.
După jurizare, elevii școlilor din Bănești, Fântânele și Corocăiești au trecut la degustarea produselor, clasele făcând schimburi între produsele expuse.
La manifestare au participat, alături de elevi, dascăli din școlile menționate, părinți și bunici, alături de primarul comunei Fântânele, Sorin Hâj.
Manifestarea a fost realizată sub îndrumarea directorului Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Bănești, profesor Silviu Mihai.
Pe locul I s-a clasat Clasa pregătitoare a școlii din Bănești – învățător Mihaela Crihan, pe locul II Școala din Corocăiești – consilerul educativ, profesor Dobrea Luminița și profesor Balabașciuc Maria, iar pe locul III Clasa a III-a a școlii din Bănești – învățător Daniela Casandra.

"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava
"Camara bunicii" – FOTO Info Suceava

Recomandări

Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”

Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”
Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV