Control Ministerul Educației

Calificativ „Nesatisfăcător” pentru adjunctul IȘJ, Daniel Hrenciuc



Calificativ „Nesatisfăcător” pentru adjunctul IȘJ, Daniel Hrenciuc
Calificativ „Nesatisfăcător” pentru adjunctul IȘJ, Daniel Hrenciuc

– Celălalt adjunct al IȘJ, Vasile Monacu, a primit calificativul „satisfăcător”
– Ambii adjuncți au contestat rezultatele controlului
Activitatea managerială a adjunctului Inspectoratului Școlar Suceava Daniel Hrenciuc este „nesatisfăcătoare” în ochii reprezentanților Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, potrivit rezultatelor unui control efectuat de aceștia la Suceava. Potrivit declarațiilor inspectorului școlar general adjunct Hrenciuc, acesta a fost înștiințat ieri, printr-o hârtie de la Minister, că în urma evaluării activității sale de manager, a obținut 55,90 de puncte din maximul de 100, și calificativul „nesatisfăcător” pentru prestația pe care a avut-o până în prezent ca adjunct al Inspectoratului Școlar. Hrencuic consideră că acest calificativ nu reflectă prestația sa la IȘJ, motiv pentru care a contestat evaluarea ministerială și a solicitat să i se prezinte fișa de evaluare, pentru a vedea punctajul obținut la fiecare segment în parte. „Consider că prestația mea a fost una bună. Aștept răspunsul Ministerului și, dacă nu va fi favorabil, mă voi întoarce la catedră, nu e nici o problemă”, a declarat Hrenciuc. Calificativul „nesatisfăcător” l-a surprins pe Hrenciuc, având în vedere că anul trecut Ministerul i-a acordat calificativul „foarte bine”, iar raportul reprezentantului Ministerului în teritoriu la examenul de titularizare din acest an i-a fost favorabil. Prezenți la Suceava, reprezentanții Ministerului Educației au evaluat și activitatea celuilalt adjunct al IȘJ, Vasile Monacu. Acestuia i s-a acordat calificativul „Satisfăcător”, pentru prestația din cadrul Inspectoratului Școlar. Rezultatul a fost contestat și de Monacu, însă acesta consideră această chestiune una personală și nu dorește să facă alte comentarii pe marginea subiectului. Nesatisfăcătoare este în ochii Ministerului și prestația șefului învățământului sucevean, Petru Carcalete, care s-a ales cu același calificativ ca și coechipierul său, Daniel Hrenciuc. Încă de acum două săptămâni, Carcalete a contestat rezultatele controlului și calificativul obținut. Totodată, directorul Casei Corpului Didactic Suceava, Traian Duminică, se pare că are calificativul „satisfăcător”. În cazul primirii calificativului „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” pentru 4 ani de zile există interdicția participării la concursuri pentru ocuparea unor funcții de conducere sau obținerea de gradații de merit, calificativul minim necesar fiind „bine”. De asemenea, contractul managerial încetează dacă, pe perioada mandatului, inspectorul a obținut în urma evaluării efectuate de către Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului calificativul „nesatisfăcător”.



Recomandări

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a
Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem