Coltul cititorului

Cadre didactice de la Școala Gimnazială Ipotești, într-o experiență de mobilitate ERASMUS în Spania

În perioada 11-15 iulie 2022, în Spania, trei profesori reprezentanți ai Școlii Gimnaziale Ipotești, Airinei Cristina, profesor de limba și literatura română, Torohtei Corina, profesor pentru învățământ primar, și Costin Cristian, profesor de matematică, au participat la cursul de formare ERASMUS „4Cs in educationfor the 21st century: Creativity, Collaboration, Communication and Critical Thinking„, curs furnizat de Euromentor Barcelona în cadrul Proiectului Erasmus+ „Învățarea prin acțiune – o poartă deschisă către viitor„.
Scopul cursului a vizat stimularea colaborării, a creativității și a gândirii critice a elevilor, schimbând paradigma învățării – de la formatul pasiv la învățarea activă. Abordarea „learning by doing”, centrată pe elev, este o metodă ce permite personalizarea procesului de învățare, transformând elevul în creator al propriei învățări, îmbinând cele patru concepte: comunicarea, colaborarea, creativitatea, gândirea critică.
Temele abordate au fost de impact, derulate pe durata a cinci zile: competențele din secolul XXI, dezvoltarea gândirii critice și creative, învățarea bazată pe cercetare, jocuri didactice, integrarea instrumentelor TIC pentru clasa viitorului, strategii de gândire vizuală, abilități de comunicare eficientă, gândirea critică – alfabetizare digitală, dezinformare.
Atmosfera de lucru, cadrul prietenos și adaptat tematicii acestui curs au constituit un element esențial al conceptului de învățare activă, alături de profesori din Germania, Italia, Portugalia, Turcia.
Demersul didactic a fost completat de aplicații practice, precum și de cunoștințe referitoare la istoria, cultura și civilizația acestei țări. O deosebită experiență europeană de învățare care va fi valorificată în activitatea didactică la Școala Gimnazială Ipotești!
Prof. Cristina AIRINEI

Recomandări

Educația pentru sustenabilitate în context european – experiență de învățare internațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”

Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, într-o nouă experiență de formare europeană prin Erasmus+