Caritabil

Cadouri pentru copii din familii nevoiașe, oferite de polițiști și de Brian Douglas

Comisarul Epureanu și Brian Douglas, în cătunul din Stroiești
Comisarul Epureanu și Brian Douglas, în cătunul din Stroiești

Polițiștii suceveni, alături de unul din cei mai vechi și statornici colaboratori, englezul Brian Douglas, reprezentantul unei fundații olandeze care se implică masiv în acțiuni caritabile, au dus cadouri la peste 80 de copii din județul Suceava proveniți din familii nevoiașe. Acțiunile s-au derulat în ultimele zile, iar copiii au primit jucării, dulciuri și manuale.
Cele mai multe cadouri au fost duse într-un cătun neelectrificat din Stroiești, acolo unde, în case sărăcăcioase, rămase nealimentate cu energie electrică, trăiesc peste 20 de copii. Unii dintre ei au rezultate foarte bune la școală, chiar dacă sunt nevoiți să își facă temele la lumina lumânării. Aceștia au primit jucării, dulciuri, dar și manuale preventiv-educative.
Comisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a arătat:
“Încercăm, împreună cu prieteni și parteneri, să fim alături de acești copii și să promovăm valorile sociale reale. Și anul acesta polițiștii au făcut un pact cu iepurașul și au ajuns astfel în casele copiilor din familii cu posibilități financiare reduse”.
Brian Douglas este omul care a realizat foarte multe în Suceava, prin voluntariat. Printre multe altele, a organizat tabere de vară gratuite pentru copii în mai multe comune, a adus la Suceava peste 10.000 de plăcuțe reflectorizante pentru căruțe și a realizat, prin fundația pe care o reprezintă, manuale ajutătoare pentru preșcolari și elevi de clasele primare, care au fost distribuite în școli.
Pentru toate acestea, Brian Douglas a fost anul trecut unul dintre laureații Galei „Top 10 Suceveni”, eveniment organizat de Monitorul de Suceava.

Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Winter Sale la Iulius Mall Suceava: reduceri de până la 70% la branduri din fashion, beauty, sport și home & deco

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”