Cadouri oferite de Poliția Locală Suceava la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca si Centrul de Zi pentru Copii “Sfânta Vineri”

Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii

Donațiile făcute de polițiștii locali suceveni în preajma Crăciunului fac mai frumoase sărbătorile de iarnă pentru aproape 100 de persoane – tineri dar mai ales vârstnici, cărora le-au fost oferite pachetele pregătite în cadrul campaniei anuale “De Crăciun fii mai bun!”.
Cadourile de sărbători pentru persoanele aflate în dificultate, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca si Centrul de Zi pentru Copii “Sfânta Vineri”, au fost achiziționate atât din tichetele valorice primite de polițiștii locali care au pe parcursul a două zile au mers și au donat sânge la Centrul de Transfuzii, cât și din contribuțiile proprii.
“Dăruite cu generozitate de noi, lucruri obișnuite pentru majoritatea dar în același timp importante pentru cei 77 de vârstnici, au reușit să aducă puțină culoare și să lumineze chipurile sărbătorilor ce vor veni. La Centrul de Zi pentru Copii “Sfânta Vineri” sunt aproape zilnic găzduite 21 suflete minunate care trebuie îngrijite. Zâmbetele și bucuria din ochii lor nu poate fi descrisă în cuvinte”, a spus Liviu Manoliu, șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Suceava, unul dintre inițiatorii campaniilor anuale de donații.
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în campanie, donând sângele atât de necesar pentru salvarea de vieți, dar și banii necesari pentru achiziția pachetelor cu care au adus zâmbete și bucurie unor persoane mai greu încercate de soartă.

Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii 2

Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii 3

Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii 4
Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii 4
Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii
Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Tunsori gratuite pentru persoanele aflate în dificultate, din centre sociale, oferite de echipa Men’s Cave Academy

Peste 1.600 de pachete alimentare oferite familiilor și persoanelor vulnerabile, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina