Bursă a locurilor de muncă pentru confecționeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a anunțat că va organiza vineri, 12 septembrie, cu începere de la ora 10.00, Bursa specială a locurilor de muncă vacante în domeniul confecțiilor. Bursa va fi organizată la sediul AJOFM din municipiul Suceava, pe strada Tudor Vladimirescu f.n. și la sediul punctului de lucru din Fălticeni al AJOFM. „Sunt disponibile un număr de 409 locuri vacante, oferite de angajatorii care au confirmat prezența până la această dată. Din totalul posturilor vacante, 201 sunt pentru solicitanții din Suceava și 209 se adresează celor care caută un loc de muncă în Fălticeni”, precizează organizatorii. La bursă sunt așteptați toți sucevenii în căutarea unui serviciu, chiar dacă au sau nu calificarea în domeniul confecțiilor. De asemenea, și angajatorii din domeniu sunt anunțați că se pot înscrie în vederea participării. Această bursă specială este organizată din cauza deficitului masiv de personal din acest domeniu.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Înscrieri la Școala Postliceală Sanitară de stat. Optometrist, tehnician maseur și ergoterapeut, FĂRĂ TAXĂ, în oferta instituției