Bugetul Sucevei pe 2017 a fost votat în unanimitate

CL Suceava
CL Suceava

Consilierii locali suceveni, întruniți luni dimineață într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, au aprobat în unanimitate proiectul bugetului local pentru 2017, deblocând astfel demararea de noi investiții, dar și finanțarea lucrărilor care se execută în continuare.
Proiectul de buget a fost aprobat de reprezentații tuturor partidelor politice din CL – PNL, PSD, ALDE și PMP, care nu au avut obiecții, în condițiile în care au avut loc mai multe întruniri preliminare, în care proiectele au fost discutate, propunerile consilierilor fiind preluate și integrate în forma finală a documentului.
Singurele critici aduse au venit din partea PSD, consilierii social-democrați, prin vocea lui Mitică Bejinaru, reproșând faptul că încasările la buget sunt supraevaluate, în condițiile în care an de an, în realitate, sunt mult mai mici, ceea ce duce la dezechilibre în finanțarea activităților susținute de municipalitate.
Nemulțumirea reprezentanților PSD s-a axat și pe subvențiile acordate pentru încălzirea populației, dar și pe cele de la transport public local, în ideea că fondurile respective puteau fi mai bine utilizate ca investiții, cu efect pe termen lung.

Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare