„Bucuria de a fi copil”, acțiune organizată de Centrul Școlar Suceava

„Bucuria de a fi copil”
„Bucuria de a fi copil”

La Biblioteca Județeană„I.G. Sbiera” Suceava a fost organizată la începutul acestei săptămâni acțiunea „Bucuria de a fi copil”, la care au participat elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava. Acțiunea a avut menirea de a marca Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie, o activitate ce face parte din proiectele „Biblioteca – prietena mea” și „Tradiții bucovinene”, din cadrul parteneriatului încheiat între Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Ziua Internațională a Copilului oferă, an de an, după cum ne-au spus organizatorii, „un prilej de mare bucurie, o întâlnire fericită a celor mari cu cei mici, nu doar prin intermediul unor atenții și cadouri, ci și prin participarea împreună la acțiuni și evenimente inedite, atractive pentru copii și aducătoare de amintiri și nostalgii pentru cei mari, care mai păstrează, însă, un crâmpei din sufletul lor de copil”.Activitatea „Bucuria de a fi copil” și-a propus promovarea unor activități care să permită afirmarea copiilor prin limbajul universal al copilăriei, prin artă, dezvoltarea creativității, realizarea unei atmosfere de sărbătoare pentru copii, din care nu au lipsit cadourile.
Acțiunea a fost organizată pe trei secțiuni: atelier de creație – picturi, colaje, felicitări, cusături, împletituri; realizarea mascotei activității „Copilul universal”, cu expunerea mascotelor realizate pe holul de la etajul I al Bibliotecii „I.G. Sbiera” Suceava și un moment artistic oferit de copiii celor două unități de învățământ (Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava): soliști, grup vocal și formație de dansuri populare.
La final, copiii au fost recompensați cu diplome și dulciuri.

Recomandări

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei