Control ASP

Brutărie închisă din cauza mizeriei

O brutărie din localitatea Vatra Moldoviței, aparținând unei societăți comerciale din comuna Frumosu, Condrax SRL, a fost închisă de Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava din cauza condițiilor mizere de lucru și a refuzului patronului de a colabora cu inspectorii instituției veniți în control.
Potrivit dr. Ludovic Abiței, șeful Inspecției Sanitare de Stat din cadrul ASP, în brutăria din Vatra Moldoviței pâinea se prepara în spații improprii din punct de vedere igienico-sanitar, respectiv cu pardoseală cu plăci de gresie sărite sau sparte și tavan acoperit cu mucegai pe o suprafață de 60 – 70% (în spațiul de preparare și depozitare a pâinii).
De asemenea, utilajele pentru transportul pâinii erau neigienizate, în toaletele folosite de angajați domnea mizerie, iar sistemul de canalizare care traversa spațiul de preparare a pâinii nu era izolat.
Pentru toate aceste neajunsuri, dar și pentru faptul că proprietarii unității au avut o atitudine nepotrivită cu reprezentanții ASP veniți la fața locului, refuzând orice dialog, a fost emisă decizia de suspendare a activității.
Măsura urmează a fi ridicată după îndepărtarea deficiențelor constatate cu ocazia controlului.

Recomandări

Festivalul „Regina Sânzienelor”, cu ambasadori în toate județele țării, dar și peste hotare, va avea loc sâmbătă, la Sucevița

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare