Cresc standardele

Bolnavii neorologic au, de sâmbătă, cele mai bune condiții din Spitalul de Urgență

Cresc standardele: Bolnavii neorologic au, de sâmbătă, cele mai bune condiții din Spitalul de Urgență
Cresc standardele: Bolnavii neorologic au, de sâmbătă, cele mai bune condiții din Spitalul de Urgență

Noua secție de neurologie a Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost deschisă, sâmbătă, în cadru festiv. Amenajată la parterul spitalului, secția de neurologie oferă condiții hoteliere la cele mai înalte standarde medicale, cu saloane a câte patru paturi și o rezervă cu două, dușuri, toalete, mobilier complet nou, specific unităților sanitare, „un etalon pentru toate secțiile din spital”, după cum a spus la inaugurare managerul Vasile Rîmbu. La eveniment au fost prezenți directorul medical dr. Doina Ganea-Motan, șefii de secții, fosta președintă a Casei Asigurărilor de Sănătate, dr. Cristina Iordăchel, reprezentanții sindicatului SANITAS, dar și reprezentanții administrației locale și județene- primarul de Suceava, Ion Lungu, vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Ilie, subprefectul Ionuț Crețuleac și șefa de cabinet a prefectului Sorin Popescu, Monica Tătar. De asemenea, a fost reprezentat și Ministerul Sănătății prin secretarul de stat Cristian Irimie, fost director al Spitalului de Urgență. Prezența lor a fost explicată prin aceea că investiția în amenajarea și modernizarea secției a fost realizată cu fonduri de la bugetul local, cel județean și cu sprijin de la minister.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare