Credincioșii parohiei cu hramul „Sfântul Dumitru” din comuna Hănțești, Protopopiatul Suceava 1, au trăit ieri, 30 august, un moment de intensă emoție și de mare bucurie duhovnicească: a fost sfințită biserica pe care pe parcursul a opt ani au ctitorit-o.
Această biserică a fost dorită de înaintașii ctitorilor de acum și a fost materializată de trei generații contemporane: bunici, copii și nepoți, fii ai acestei parohii nou înființate. Desigur, o însemnată contribuție au adus-o și alți credincioși, unii din comună, alții fii ai comunei care viețuiesc în alte localități, alții, pur și simplu, dreptmăritori creștini din alte locuri care iubesc Casa Domnului, dar cea mai mare contribuție aparține fiilor și fiicelor duhovnicești ai acestei parohii. Câțiva dintre cei ce și-au dorit să vadă sfințită această biserică au trecut tainica poartă a morții cu regret că nu au apucat finalizarea ei. Mijlocirea harului sfințitor a fost făcută de Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de un sobor de preacuvioși și preacucernici părinți.
Motivul ctitoririi noii biserici
Extinderea în timp a localității a impus construirea unei noi biserici. Din monografia întocmită de domnul profesor Mihai Schipor aflăm că actualii locuitori ai Hănțeștiului sunt urmașii unor localnici care din motive practice și-au mutat gospodăriile de pe malul stâng al Siretului, mal mereu inundat de apele uneori învolburate ale râului, pe malul drept, mai înalt, așezându-se, de o parte și de alta a pârâului Valea Mare. Cu timpul, localitatea s-a extins, ajungând astăzi la o comunitate de 1.342 de familii (3.286 de locuitori). La momentul punerii pietrei de temelie la noua biserică, distanța de la intrarea în localitate, dinspre Adâncata, până la vechea biserică parohială, a cărei dată de ctitorire nu se cunoaște, a ajuns la 4,5 kilometri, iar până la cimitirul parohial, la 5 kilometri. Se impunea ridicarea unui nou lăcaș de închinare, dat fiind faptul că mulți dintre credincioșii aflați în zona îndepărtată de vechea biserică parohială sunt la o vârstă înaintată.
Începutul
Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, în ziua Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii, Constantin și maica sa, Elena, 21 mai, în anul 2001. În toamna aceluiași an, în ziua de prăznuire a Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, pe 8 noiembrie, a fost sfințit un paraclis parohial în care continuu s-a slujit. În anul următor, biserica parohială a fost ridicată și acoperită. Proiectele de arhitectură au fost concepute de dna arhitect Elena Chirică, fiică a comunei.
Lemnul necesar construirii a fost obținut prin demersurile insistente făcute de dl primar, ing. Filaret Galan, la Ministerul Pădurilor. Prelucrarea primară a celor aproximativ 100 mc a fost făcută prin bunăvoința dlui Mihai Andrieș, și el fiu al comunei. Paraclisul parohial a fost ridicat de meșterul Vasile Cătună, din comuna Mănăstirea Humorului, cu concursul credincioșilor din parohie, iar biserica parohială a fost ridicată de un colectiv de șapte meșteri, dintre care șase frați, din localitatea Frumosu, sub conducerea lui Vasile Humoreanu.
În toate etapele de construire s-au implicat foarte activ majoritatea oamenilor, atât bărbații la lucrările grele, cum ar fi: transportul materialului lemnos, transportul pietrei și a materialului de umplutură din temelii, săparea și turnarea fundațiilor, materializarea pardoselilor, amenajarea curții exterioare etc., cât și femeile, care, întotdeauna când au fost solicitate, au pregătit mâncare pentru muncitori, sau au desfășurat alte activități (întreținerea curățeniei, amenajarea curții exterioare etc.).
Deși construirea propriu-zisă a celor două spații liturgice s-a desfășurat în timp relativ scurt, aproape un an, lucrările de finisare, de amenajare, de materializare a mobilierului și toate celelalte lucrări ulterioare s-au întins pe parcursul a șapte ani.
Resurse materiale și financiare
Comunitatea a făcut un efort enorm să susțină aceste lucrări. Oamenilor simpli li s-au adăugat și unii manageri, precum și unii specialiști, care au înțeles importanța acestei ctitorii pentru comunitate și care au pus umărul atunci când a fost nevoie. Aceștia sunt: ing. Ovidiu și Nelia Rață, ing. Gheorghe și Carmen Popa, ing. Stelian Constantin și mama sa, doamna Eleonora Constantin, ing. Nelu Opincaru, domnii Mitrică și Costel Hojbotă, tată și fiu din Mănăstirea Humorului, care au ajutat atât cu lemn pentru construcție, cât și cu lemnul de paltin pentru materializarea mobilierului din biserică, dl Dumitru Adomnică, d-l Daniel Anichitoaie, domnii Dorel Anton și Dan Deică cu echipele lor, Alexandru Cazacu și mulți, mulți alții.
Credincioșii parohiei „Sfântul Dumitru” din comuna Hănțești
Nu atât contribuția financiară a fiecărui credincios sau credincioase în parte dorim s-o evidențiem în aceste rânduri, ci cât de mult suflet a pus fiecare la ctitorirea acestei biserici. Ponderea cea mai mare a banilor necesari susținerii construirii acestei biserici a provenit din pensiile modeste, dar pe deplin meritate ale unor foști și actuali truditori ai pământului și din valorificarea produselor proprii din gospodărie. Acești bani, expresia materială a muncii umane, au fost donați ca jertfă ctitoririi sfintei biserici și au fost administrați cu foarte mare responsabilitate. Aproape lunar, atunci când de comun acord se hotăra în biserică, donațiile benevole ale celor ce au contribuit au fost adunate, de cele mai multe ori, de câțiva membri ai Consiliului parohial, sau membre ale Comitetului parohial.
S-au ostenit: dl epitrop Leon Neagu, domnii Aurel Anton (†), Gheorghe Steiciuc (†), Mircea Damian, Ioan Chirimbuță și Marcel Prisacaru, doamnele: Viorica Cîntiuc (†), Maria Pușcășelu, Eugenia Bejenaru, Ilaș Paraschiva, Rodica Damian, Elena Nechifor, iar când aceștia nu s-au putut deplasa, alți credincioși au făcut acest efort.
Bani mulți nu au existat niciodată. Au fost atât cât a trimis milostivul Dumnezeu prin cei care și-au deschis sufletele Lui.
Un sprijin important
Parohia a avut un sprijin important în persoana domnul inginer Filaret Galan, primarul Comunei Hănțești. În fața unor constrângeri materiale și financiare, prin care aceasta a trecut, dumnealui a găsit mereu soluții eficiente pentru a le depăși.
Îndemnând membrii Consiliului Local al Primăriei Hănțești, aceștia și-au dat acordul în vederea alocării unor sume de bani necesari finalizării anumitor etape din ctitorirea bisericii. Totodată a apelat la bunăvoința celor ce ar fi putut ajuta parohia, și a reușit atragerea de fonduri.
Ca bun creștin a înțeles importanța ctitoririi sfintei biserici pentru comunitate, a înțeles însemnatul rol pe care Biserica îl are în societate.
Demn de remarcat este faptul că implicarea domnului primar în materializarea sfântului lăcaș nu a impus cerințe din sfera politicului în viața Bisericii (lucru care se întâmplă foarte rar în zilele noastre).
Reflexii personale
Din totdeauna oamenii au simțit nevoia să fie împreună pentru a se închina lui Dumnezeu, să-I aducă jertfe, să-L slăvească, să ceară ajutor. Creștinii au făcut toate aceste acte în spațiul sacru al bisericii. După o îndelungată perioadă în care nu s-au putut construi lăcașuri de închinare, unele chiar s-au dărâmat, au fost ctitorite multe biserici. Adunați în jurul preoților lor, credincioșii au dorit să completeze acest nefiresc gol.
Majoritatea investițiilor făcute pentru construirea bisericilor s-au realizat din donațiile oamenilor simpli. Cheltuielile mari necesare susținerii lucrărilor, nevoia de a ridica obiective arhitecturale deosebite, timpurile nestatornice din punct de vedere economic și social, precum și duhul lumii, au făcut ca aceste dorințe să se materializeze cu niște sacrificii din ce în ce mai mari. Lucrul acesta nu a descurajat. Deși mai încet, lucrările au continuat și încă continuă.
Pentru o comunitate, ridicarea unui lăcaș de închinăciune este un fapt rar și important. Este și o provocare; acum se vede cât de unită în Hristos este o biserică locală. Pentru o generație de oameni este chiar un eveniment unic. Ctitorirea unei biserici este un act de mare responsabilitate și față de generațiile care urmează. De aceea voinței de a fi ctitor al unui lăcaș de închinare, trebuie adăugată foarte multă rugăciune. O biserică, prin voia lui Dumnezeu, este ctitorită de cei în ale căror inimi El lucrează și prin suflarea sfințitoare primește puterea de fi „laborator de îndumnezeire a oamenilor” . Dacă ar fi numai după puterea omului, încercările grele care se ivesc pe parcurs, zădărnicesc lucrul.
Dacă inimile oamenilor sunt curate, Domnul sporește și primește lucrul mâinilor oamenilor ca o jertfă. Ce este de fapt o biserică care se construiește ? O expresie a credinței colective, care cere multă jertfă.
Noua biserica ctitorită în comuna Hănțești se justifică atât ca nevoie de slujbă, într-un areal unde nu exista un sfânt lăcaș de închinare, dar mai ales ca întărire a conștiinței religioase a credincioșilor. În timpurile de tristă amintire s-a încurajat mereu îndepărtarea de valorile creștine și s-a creat o prăpastie artificială tot mai mare între păstori și păstoriți. Ctitorirea bisericii a fost șansa unui nou început, în plan duhovnicesc. Una este să te afli sufletește în fața unei biserici pe care au ctitorit-o alții și alta este să te afli sufletește în fața bisericii pe care și tu ai ctitorit-o. În tot acest răstimp cât a durat ctitorirea bisericii, duhovnicul parohiei s-a îngrijit ca ea să nu fie percepută ca o simplă construcție în care să slujească preotul cu moșii și babele parohiei, ci ca aceasta să se ctitorească în inimile oamenilor și o dată aflată acolo să-i zidească duhovnicește.
Credincioșii ortodocși din acest colțișor de lume, Hănțești, au avut posibilitatea de a-și aduce contribuția la ctitorirea unui lăcaș sfânt, în care Milostivul Dumnezeu îl transfigurează pe om prin lucrarea harului Duhului Sfânt, spre îndumnezeire. Demn de remarcat este că s-au gândit și la generațiile care le vor urma.
(Preot Dan GHEORGHIȚĂ, parohul Bisericii „Sf. Dumitru” Hănțești)
