Biciclistă în vârstă de 66 ani, moartă în urma unui accident de circulație

Bicicleta pe carosabil
Bicicleta pe carosabil

O femeie care mergea pe bicicletă și-a găsit sfârșitul vineri după-amiază în urma unui accident de circulație. Evenimentul nefericit a avut loc în jurul orei 17.15, pe drumul județean 178, în Volovăț. Potrivit primelor date ale anchetei, femeia în vârstă de 66 de ani, din Volovăț, mergea pe mijlocul drumului și nu era echipată corespunzător pentru circulația pe timp de noapte. La un moment dat, pe drum a trecut un autoturism marca Mercedes Benz condus de un bărbat de 45 de ani, din Rădăuți. Biciclista a fost acroșată și în cădere a suferit leziuni la cap. A fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, dar eforturile de a-i salva viața s-au dovedit inutile. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Chiar și așa i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii trebuie să stabilească acum cine se face vinovat de acest accident mortal.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal