Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a inaugurat vineri, 22 ianuarie, noua bază sportivă a instituției, o sală de sport modernă, începută în urmă cu opt ani de zile și ale cărei costuri s-au ridicat la suma de două milioane de euro. „Începând cu aceste zile, la Colegiul <�Ștefan cel Mare> se poate vorbi de o infrastructură racordată la standardele pedagogice ale mileniului III”, a menționat directorul Dan Popescu în cadrul ceremoniei prilejuite de împlinirea a 155 de ani de la înființarea colegiului sucevean. La festivitatea găzduită de noua sală de sport a școlii au luat parte Gabriel Ispas – ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, Cristian Adomniței – președintele Consiliului Județean Iași, parlamentari suceveni, oficialități locale și județene, universitari, actuali și foști dascăli ai colegiului, directori de școli, de deconcentrate.

Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava
Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava
Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava
Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava
Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava
Bază sportivă modernă, inaugurată la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Premiul I câștigat de o elevă de la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, la Olimpiada de Cultură și Spiritualitate Românească