Bătrâna dispărută în Suceava a fost găsită decedată

Cazul intens mediatizat al dispariției unei bătrâne în vârstă de 84 de ani, care a fost văzută ultima oară în centrul Sucevei, sâmbăta trecută, a fost elucidat ieri de polițiști, din păcate în mod tragic pentru membrii familiei femeii. Bătrâna a fost găsită decedată la marginea unui drum din vecinătatea Muzeului Satului Bucovinean, folosit pentru deplasarea spre Cimitirul Pacea. După toate probabilitățile femeia a vrut să meargă la cimitir, însă pe drum i s-a făcut rău. Aceasta a fost găsită decedată într-o zonă cu vegetație din apropierea drumului. Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliție municipiului Suceava nu au găsit indicii care să le creeze suspiciuni. Femeia avea supra sa mai multe bunuri de valoare și bijuterii, care au fost găsite asupra sa.
Totuși, verdictul în ceea ce privește cauza morții va fi dat de medicii care vor efectua astăzi necropsia.

Recomandări

Credincioșii au stat la cozi imense pentru a se închina la racla cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire