Bătrână din Marginea, tâlhărită în propria-i casă

O femeie în vârstă de 63 de ani, din Marginea, a fost tâlhărită în casă de un individ care a amenințat-o cu moartea și i-a cerut să spună unde îți ține banii. Fapta a fost comisă luni, în plină zi, în jurul orei 16.00. Din primele cercetări ale poliției rezultă că femeia, cu afecțiuni psihice, era singură acasă și făcea curățenie când a fost atacată. Femeie i-a spus individului, de frică, că își ține banii într-un dulap. Autorul a găsit într-o carte suma de 1.700 de lei, după care a fugit pe o uliță.Polițiștii ajunși la fața locului s-au folosit de un câine de urmă pentru a stabili traseul pe care s-a deplasat autorul.Bătrâna a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, însă pentru un atac de panică, fără a avea alte leziuni. Polițiștii continuă, marți, ancheta, în încercarea de a da de autor.

Recomandări

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro