Tăiere ilegală

Bătrân de 80 de ani, cu dosar penal pentru nouă arbori puși la pământ

Bătrânul a tăiat nouă arbori nemarcați
Bătrânul a tăiat nouă arbori nemarcați

Un bătrân în vârstă de 80 de ani, din Crucea, s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni după ce a tăiat nouă arbori nemarcați, pe care intenționa să-i transporte la domiciliul său. Acum două zile, joi, polițiști de la Postul comunal Crucea l-au depistat pe octogenar în timp ce transporta cu un tractor forestier mai mulți arbori care nu erau marcați. Bărbatul a fost depistat în apropiere de locuința sa, ulterior stabilindu-se locul din care a făcut tăierile. Pădurea respectivă se află în proprietatea Primăriei Crucea.
„În cauză s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că bărbatul a tăiat și transportat ilegal cantitatea de 5,30m.c. lemn de esență foioase. Materialul lemnos rezultat în urma tăierii ilegale are o valoare de 590 de lei”, se arată într-un comunicat al poliției județene.
Pe numele octogenarului a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori” și ”furt de material lemnos din fondul forestier național”.

Recomandări

Aproape 200 de arbori tăiați ilegal din pădurea orașului Gura Humorului, depistați de Garda Forestieră Suceava

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026