Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marți, că oferta sa privind demisia în schimbul revizuirii Constituției rămâne valabilă, cu condiția ca în Legea fundamentală revizuită să se țină cont de referendumul din 2009, iar mandatul președintelui să fie redus la patru ani.
„Propunerea mea rămâne valabilă cu revizuirea Constituției, în mod obligatoriu. Dacă se face revizuirea Constituției și reducerea mandatului la patru ani, voi face ce trebuie pentru suprapunerea mandatelor începând de la următoarea legislatură”, a spus Băsescu.
El a menționat că în Constituția revizuită trebuie să fie inclus rezultatul referendumului din 2009.
„Dar trebuie revizuită Constituția în așa fel încât rezultatul referendumului din noiembrie 2009 privind Parlamentul unicameral și reducerea la 300 de parlamentari să fie introduse în Constituția revizuită”, a precizat Băsescu.
El a declarat, în mai multe rânduri în ultimul an, că este dispus să demisioneze în schimbul revizuirii Constituției, dacă în Legea fundamentală revizuită se va ține cont de referendumul din 2009 și dacă mandatul președintelui va fi redus la patru ani.