Băsescu: Angajați în ministere au salariu 13.000 lei, iar ministrul 4.200; cer austeritate tuturor

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniștri, că, deși există o lege a salarizării unitare, constată că funcționarii din ministere încasează salarii de 13.000 lei net, în timp ce miniștrii de doar 4.200 lei.
Remarca șefului statului survine relatărilor de presă conform cărora în Ministerul Turismului și Dezvoltării sunt angajați cu salarii de 13.000 de lei, în condițiile în care ministrul Udrea a încasat în iulie un salariu de 4.100 de lei.
„Atenționez că, deși s-a anunțat că există o lege a salarizării care a comprimat sporuri, care a așezat oarecum ierarhia în stat pe niște trepte de salarizare, constat în fiecare lună că încă sunt ministere la care funcționarii, fie și directori, încasează 13 milioane (13.000 – n.r.) de lei net, în timp ce salariul ministrului este 4.200 lei net”, a declarat Traian Băsescu.
El a adăugat că, „măcar în perioada de austeritate”, austeritatea să fie aplicată tuturor.
„Este ceea ce vă cer, domnule prim-ministru, în modul cel mai ferm: austeritate pentru toți”, a mai spus șeful statului.

Recomandări

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50 la sută, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie
Indemnizațiile primarului și viceprimarilor Sucevei, majorate cu 50%, în paralel cu tăierea sporurilor unor angajați din Primărie

Spitalul Județean Suceava a refuzat stimulente pentru un medic de la Urgențe, dar managerul Calancea își aprobă indemnizații lunare de mii de lei

Spitalul Județean Suceava a refuzat stimulente pentru un medic de la Urgențe, dar managerul Calancea își aprobă indemnizații lunare de mii de lei