Bărbatul rănit grav în explozia de ieri, din Burdujeni, a murit

Bărbatul care a fost rănit grav în explozia care a avut loc luni dimineață, din cauza unei acumulări de gaz, într-un apartament din cartierul Burdujeni, a decedat. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că pacientul a murit luni seara, în jurul orei 20.00. „A ajuns în stare foarte gravă, cu arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului și cu multiple fracturi. Din păcate, nu a putut fi salvat”, a declarat medicul.
Reamintim că bărbatul a fost aruncat în stradă de suflul exploziei care s-a produs în apartamentul său, de la etajul 2 al unui bloc de pe strada Rarău. Explozia i-a provocat arsuri de gradul I, II și III pe tot corpul, iar în urma proiectării în stradă s-a ales cu multiple traumatisme. A fost transferat la spitalul din Iași, dar din nefericire rănile au fost mult prea grave pentru a mai putea fi salvat. Deflagrația în apartamentul în care s-a produs acumularea de gaz de la instalația interioară a locuinței a fost declanșată de aprinderea luminii.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță