Bărbat prins transportând peste 25.000 de pachete de țigări de contrabandă

Țigările descoperite
Țigările descoperite

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control luni, la ora 23.55, pe str. Argestru din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 55 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
După testarea acestuia cu aparatul etilotest, s-a procedat la verificarea autoturismului, iar în interiorul acestuia au fost depistate mai multe pachete de țigarete de proveniență extracomunitară.
Autoturismul a fost condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, pentru o verificare amănunțită, ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta 25.460 pachete de țigări netimbrate.
Cauza a fost preluată spre soluționare de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Compartimentul Vatra Dornei și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 280.060 lei.
De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea autoturismului, care se află de pus la sediul Poliției Municipiului Vatra Dornei.
Suspectul a fost reținut pe o perioada de 24 ore, fiind dus în arestul IPJ Suceava sub escortă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan