Bărbat din Republica Moldova, prins în trafic deși avea dreptul de a conduce în România suspendat

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, în jurul orei 23.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pentru control pe strada Ștefan cel Mare, din localitate, ansamblul auto condus de un bărbat de 32 de ani, din Republica Moldova.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, pentru perioada 01.11.2018 – 29.01.2019.De asemenea, cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai stabilit și faptul că, în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, bărbatul a solicitat autorităților din Republica Moldova eliberarea unui nou permis de conducere, declarând faptul că acesta i-a fost furat.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „fals în declarații”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă