Tragic

Bărbat de 55 de ani, ucis de arborele pe care l-a tăiat

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Stulpicani, și-a găsit sfârșitul în mod tragic, la serviciu, în timp ce tăia un arbore care, în momentul căderii, s-a rupt, iar o bucată din trunchi l-a lovit. Joi seară, în jur de ora 18.00, Poliția orașului Frasin a fost sesizată de faptul că la Spitalul din Gura Humorului a fost adus pacientul Aurel Darie, din Stulpicani, care a intrat în stop cardiorespirator și a decedat.
Din cercetări a rezultat că bărbatul lucra ca drujbist autorizat și desfășura activități de exploatare material lemnos la o partidă din cadrul Cantonului Silvic Tarnița, în cuprinsul Ocolului Silvic Stulpicani.
Firma lucra pe parcelă de la 1 martie.
Joi, în jur de 15,30, bărbatul care a murit a secționat pentru doborâre un arbore de foioase specia fag care în momentul căderii s-a așchiat, o bucată din trunchi lovindu-l. Bărbatul a fost lovit de trunchi în zona toracică, suferind un traumatism sever cu leziuni interne care au dus la insuficiență respiratorie și ulterior la deces.
Conform procedurilor s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” , „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” în cadrul căruia se vor face cercetări pentru a se stabili exact cum s-a produs tragedia și dacă au fost încălcări grave ale normelor de securitate și sănătate în muncă.
Cercetările vor continua sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată