Bărbat beat, accidentat de o mașină pe când traversa strada neregulamentar

Victima a fost transportată cu ambulanța la spital

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a ajuns marți la spital după ce a fost accidentat de o mașină în timp ce traversa strada neregulamentar. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, la ora 19.10, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, o localnică de 44 de ani a surprins și accidentat ușor un bărbat de 34 de ani, din comuna Horodnic de Sus, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar și fără să se asigure.Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă