Bărbat băgat în spital după ce a fost lovit de un copac tăiat de un prieten

ambulanta
ambulanta

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a ajuns la spital cu probleme serioase după ce a suferit un accident nefericit. Vineri la amiază, acesta a plecat împreună cu un amic pentru a aduce fân din locul numit ”După deal”, de pe raza comunei Fundu Moldovei. După ce au încărcat fânul, amicul a pus mâna pe drujba pe care o avea asupra sa și a tăiat un copac de pe terenul care îi aparținea. Din nefericire, în cădere, copacul l-a lovit pe amicul său, iar pentru că acesta prezenta probleme medicale, inclusiv de pierdere a memoriei, a fost chemată o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care încearcă să elucideze tot firul evenimentelor, mai ales că inițial s-a știut că bărbatul a ajuns la spital după ce ar fi alunecat într-o râpă, aspect infirmat ulterior.

ambulanta
ambulanta
ambulanta
ambulanta

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă