Suspect prins

Bărbat arestat preventiv, după ce a tâlhărit o femeie într-un bar din comuna Șcheia



Un bărbat de 28 de ani din comuna Drăgoiești a fost reținut și arestat apoi preventiv, după ce vineri seara i-a furat unei femei telefonul mobil, după care a agresat-o în barul în care aceasta este angajată. Sesizarea a fost făcută polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia abia a doua zi, în jurul orei 14.00.
Cercetările au scos la iveală faptul că în acea seară, într-un moment de neatenție, bărbatul i-a sustras femeii telefonul mobil de pe tejgheaua barului, iar în momentul în care femeia a reacționat, a fost lovită de individ, care apoi s-a făcut nevăzut cu tot cu obiectul furat. Suspect de comiterea faptei a devenit un bărbat de 28 de ani din comuna Drăgoiești, poliția pornind pe urmele sale. În cursul zilei de duminică, în urma activităților operative desfășurate de polițiști și a probelor administrate, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspectul de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”. El a ajuns în spatele gratiilor în aceeași zi, după emiterea pe numele său a unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava. Ulterior acesta a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.



Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani