Incendiere

Bărbat ajuns cu arsuri la spital, după ce a încercat să-și aprindă o țigară



Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe o parte din corp, după ce hainele de pe el s-au aprins în timp ce încerca să-și aprindă o țigară.
Polițiștii au fost sesizați joi la prânz, în jurul orei 12.00, de către o femeie din comuna Fântânele, despre faptul că soțul ei și-a dat foc în curtea locuinței din satul Bănești.
Cercetările întreprinse de polițiști au stabilit că, în timp ce se afla în curtea locuinței, împreună cu fiul său, bărbatul de 59 de ani, care se afla sub influența alcoolului, a ieșit în grădina din spatele casei dorind să fumeze o țigară. Din cauza deficiențelor de vedere și a neatenției, el a scăpat chibritul aprins pe îmbrăcăminte, care a început să ardă cu flacără deschisă. Auzind strigătele tatălui său, fiul său a luat o pătură cu care a stins flăcările care îi cuprinseseră o parte din corp, după care soția bărbatului a cerut intervenția unei ambulanțe. Echipajul medical i-a acordat bărbatului primul ajutor, după care l-a preluat și l-a transportat la Spitalul Județean Suceava. Medicii l-au diagnosticat pe bărbat cu arsură prin flacără gradul II-III, pe 30% din suprafața corporală, acesta rămânând internat pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control
Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori