Măsuri

Banii pentru exproprierile din zona Pătrăuți vor fi alocați până la sfârșitul lunii noiembrie



Banii pentru terenurile expropriate de pe raza comunei Pătrăuți pentru construcția șoselei de centură a Sucevei vor fi acordați proprietarilor până pe 20 noiembrie 2010. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții conducerii Companiei de Drumuri Naționale, această instituție a aprobat ultima sumă de bani pentru persoanele care vor fi expropriate și pentru care documentația necesară în acest scop a fost depusă.
„Este vorba despre acele persoane pentru care casa de avocatură de aici din Suceava care se ocupă de exproprieri a depus documentația săptămâna trecută, în cursul zilei de vineri. Pentru că este vorba despre nodul 3 de la șoseaua de centură, cel dinspre Pătrăuți. Oamenii vor bani și s-a aprobat această listă, iar plata se va face până pe 20 noiembrie, cel târziu”, a spus Flutur. El a arătat că în momentul de față există fonduri pentru exproprieri și pentru despăgubirea persoanelor care au cedat terenurile în vederea construcției șoselei de centură a Sucevei.
Reamintim că peste 40 de persoane au blocat în cursul zilei de luni lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei din zona Pătrăuți, nemulțumite că nu și-au primit banii pentru terenurile pe care le-au cedat pentru realizarea acestei investiții. Oamenii s-au plâns că au cedat terenurile în urmă cu aproximativ un an, însă nici până în momentul de față nu și-au primit banii ce li se cuvin în urma exproprierilor.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a precizat că în cursul zilei de ieri lucrările din zona Pătrăuți la șoseaua de centură au fost reluate.




Recomandări

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei
Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Lucrări în regim de urgență la șoseaua de centură a Sucevei, pe sectorul spre Pătrăuți. Se va freza și asfalta doar noaptea

Mirela Adomnicăi (PSD) către Gheorghe Flutur: „Dacă v-ați jucat cu o lopată pe șantier nu înseamnă că ați deblocat o investiție”