Educația ar putea primi

Bani pentru tichete cadou, în 2008

Ministerul Educației ar putea primi, în 2008, pentru prima dată, bani pentru tichetele cadou, suma alocată în acest sens prin proiectul de buget fiind de peste 13 milioane de lei, aceste beneficii urmând să fie acordate pentru aproape 11.000 de angajați din minister și instituțiile subordonate.
Mihaelei Suciu, consilier personal al ministrului Educației, a declarat, ieri, că anul viitor ar urma să beneficieze de tichetele cadou 10.875 de angajați de la Ministerul Educației, inspectoratele școlare, palatele copiilor, cluburi sportive de elevi, casele corpului didactic, Biblioteca Centrală Universitară.
Tichetele cadou vor fi acordate de patru ori pe an – de Paști, Crăciun, de aniversări și onomastici, valoarea unui tichet fiind de 300 de lei, a precizat Mihaela Suciu. Suma prevăzută pentru tichetele cadou destinate angajaților Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) și instituțiilor subordonate ale acestuia este de 13.050.000 lei.
În plus, MECT ar urma să primească de la bugetul de stat bani pentru tichete de creșă, care vor fi acordate angajaților care au copii, valoarea unui bon fiind de 300 de lei.
De asemenea, 3,6 milioane de lei vor fi alocate pentru tichete cadou pentru protocol, reclamă pentru studiul pieței și marketing, destinate unităților de învățământ. Acești bani vor fi repartizați pentru 230 de unități de învățământ, fiecare școală primind 1.500 de lei pe lună.
Acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă este prevăzută în Legea 193 din 17 mai 2006. Ministerul Muncii a elaborat și normele metodologice pentru acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, acestea fiind prevăzute în HG 1317 din 2006.
Guvernul a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, proiectul de buget pe 2008. Legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2008 au fost depuse la Parlament, urmând ca din 27 noiembrie să intre în plenul reunit.

Recomandări

Editura „Învață cu Succes” oferă câte 300 de lei elevilor care obțin media 10 la examenele naționale

Comuna Moara implementează proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în comuna Moara, județ Suceava”

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare