România trebuie să stimuleze creșterea productivității prin încurajarea intrării pe piață a unor firme noi, performante din acest punct de vedere, și ieșirea din circuit a firmelor învechite, operațiunea putând fi realizată prin politici de expansiune și stabilirea unei legislații corespunzătoare.
„Principalele priorități de politici pentru România se îndreaptă către promovarea creșterii de productivitate prin creșterea inovației și eliminarea barierelor dintre intrările pe piață de noi firme mai productive și ieșirile unora mai vechi, uzate moral”, a declarat, joi, Paloma Anos Casero, economist al Băncii Mondiale, într-o conferință de prezentare a raportului „Descătușarea prosperității – creșterea productivității în Europa Răsăriteană și fosta Uniune Sovietică”.
Ea a arătat că România a realizat, pe de o parte, multe progrese, în special după anul 2004 și după aderarea la Uniunea Europeană, asemănându-se în multe domenii cu economiile țărilor avansate, însă trebuie să continue politicile de reformă în sectoare esențiale, precum calitatea personalului, îmbunătățirea infrastructurii și dezvoltarea sectorului financiar, prin oferirea unor produse financiare personalizate pentru firmele mici și mijlocii.
Raportul evidențiază că peste 80% din creșterea economiei din România, în perioada 1999-2005, a fost explicată prin productivitate, care a contribuit mai mult decât forța de muncă sau capitalul. Această particularitate se aplică întregii regiuni Europa și Asia Centrală.
„Forța de muncă a condus mai puțin la creșterea productivității, întrucât România are probleme demografice, populația tânără fiind în declin, iar forța de muncă migrează tot mai mult în străinătate. Capitalul a contribuit și mai puțin la creșterea producției, pentru că firmele au fost nevoite să îndepărteze stocul de capital depășit moral și să-l înnoiască”, a spus Casero.
Creșterea productivității este determinată de trei factori importanți, respectiv firmele existente care-și măresc productivitatea, intrările firmelor noi și ieșirea altora vechi, precum și realocarea forței de muncă din firmele cu productivitate scăzută în altele cu productivitate ridicată.
„Până în 2005, cea mai mare parte a creșterii productivității se vede din avansul firmelor existente, în proporție de 70%, în timp ce rolul intrării firmelor noi și al ieșirii celor vechi este mai limitat în România decât în țările avansate”, a precizat Casero.
Realocarea forței de muncă a contribuit cu 25% la creșterea productivității, iar intrarea firmelor noi și ieșirea societăților vechi a avut un aport de circa 5%, în timp ce în statele membre ale Uniunii Europene și Turcia acest procent a ajuns la 20%.
Casero a arătat că este foarte important pentru România să încurajeze înființarea de firme noi profitabile, prin politici de expansiune și de susținere a acestora, astfel încât să ajungă la o pondere mai ridicată a intrării nete în creșterea productivității, însă nu a indicat un orizont de timp în care ar putea fi atinsă.
„Nu pot spune cu exactitate când va ajunge România să aibă o pondere a intrării nete de 20% în creșterea productivității, însă trebuie să ne gândim că presiunile exercitate odată cu intrarea în Uniunea Europeană, precum și oportunitățile apărute vor contribui la accelerarea acestui proces. România are ocazia de a se afilia la mari lanțuri de companii europene, de unde poate acumula know-how si personal cu înaltă calificare, ceea ce va conduce la creșterea productivității”, a concluzionat Casero.
