Banca Mondială împrumută România cu 1 mld. euro pentru politici de dezvoltare și reforma sanitară

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, acordă României două împrumuturi în valoare de 1 miliard euro, din care 750 milioane euro pentru politici de dezvoltare, iar 250 milioane euro pentru susținerea proiectului de reformă a sectorului sanitar, informează Mediafax.Cele două acorduri de împrumut au fost semnate marți de ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, și Elisabetta Capannelli, manager de țară Biroul Băncii Mondiale din România. „Cele două împrumuturi se circumscriu noii strategii de parteneriat de țară pentru România a Băncii Mondiale, potrivit căreia banca urmează să acorde României, în perioada 2014 – 2017, asistență financiară de până la 1 miliard euro anual în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare pe termen lung, în conformitate cu Programul de convergență și Programul național de reformă, precum și în vederea dezvoltării capacității de a aborda aspecte instituționale și sociale necesare pentru atingerea standardelor UE”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități