Încă o rundă

Balotaj la desemnarea candidatului PSD pentru Consiliul Județean Suceava. Alegerile interne se vor repeta

Subprefectul Florin Sinescu și deputatul Gheorghe Șoldan

Competiția internă pentru desemnarea candidatului PSD la președinția Consiliului Județean Suceava la alegerile locale de anul viitor se va repeta vinerea viitoare. Președintele Organizației Județene Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că ambii candidați, subprefectul Florin Sinescu și deputatul Gheorghe Șoldan, au obținut același număr de voturi, câte 23, la alegerile interne care au avut loc vineri, 19 mai a.c.. „Ambii candidați sunt valoroși. Repetăm alegerile pentru desemnarea candidatului nostru la președinția CJ”, a declarat Stan.
Menționăm că cei care desemnează candidatul Organizației Județene Suceava a PSD la președinția Consiliului Județean sunt cei 47 de primari social-democrați din județ, iar alegerea lor este validată apoi în Consiliul Județean al PSD. La întrunirea din 19 mai a.c., au fost prezenți doar 46 de primari. Primarul PSD din Gălănești, Liviu Mironescu, a absentat motivat.
Inițial, la întâlnirea organizației județene cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, de la începutul acestei luni, anunțase că participă la competiția internă și senatorul George Mîndruță, dar ulterior a renunțat să se mai înscrie și în cursă au rămas doar subprefectul Sinescu și deputatul Șoldan.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Gheorghe Șoldan, alături de Sorin Grindeanu la negocierile PSD de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier