Au tâlhărit un câștigător de la păcănele și au de stat la pușcărie între 3 și 5 ani de închisoare

Au tâlhărit un câștigător de la păcănele și au de stat la pușcărie între 3 și 5 ani de închisoare
Au tâlhărit un câștigător de la păcănele și au de stat la pușcărie între 3 și 5 ani de închisoare

Patru indivizi care au comis în luna martie a anului trecut o tâlhărie la Ostra, victima fiind atacată în casă și deposedată de o borsetă în care avea o sumă mare de bani, pe care o câștigase anterior la o sală de jocuri, și-au aflat pedepsele finale prin sentința de vineri, 13 ianuarie, a Curții de Apel Suceava. Pedepsele sunt cele stabilite de judecătorii de la Gura Humorului, cu ușoare modificări la unul dintre autori. Cei patru au de executat între 3 ani și 5 ani și 3 luni de închisoare, pedepse importante așadar, pe măsura faptelor am spune.
Pe 13 martie anul trecut, polițiștii de la Ostra au fost sesizați verbal de un localnic de 41 de ani, care a anunțat că în noaptea precedentă mai multe persoane au intrat în locuința sa, l-au agresat și i-au sustras suma de 55.000 de lei.
Bărbatul prădat stătea într-o locuință pusă la dispoziție de Primăria comunei Ostra, după ce i-a ars casa.
Bărbatul era cunoscut în zonă ca un împătimit al jocurilor de noroc. Ulterior, s-a stabilit că acesta câștigase suma pe care o avea în casă la săli de jocuri din Ostra, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. Informația că acesta a câștigat a ”transpirat” în mediul infracțional din zona Frasin – Gura Humorului.
Pe acest fond, pe timp de noapte, bărbatul s-a trezit în casă cu patru bărbați, care l-au deposedat prin amenințare de borseta pe care o avea la brâu. În borsetă, bărbatul avea suma de 55.000 de lei, a declarat acesta inițial.
Poliția orașului Frasin a continuat cercetările în acest caz grav de furt prin violență, iar pe 13 aprilie a obținut mandat pentru a efectua șase percheziții domiciliare, fiind ridicate mai multe bunuri și obiecte care au adus probe în plus. Perchezițiile s-au derulat la Frasin și Gura Humorului.
În prima fază a anchetei, Octavian Andrei Bălici și Dumitru Ionuț Pazar au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, în timp ce Sebastian Adrian Coclici și Cristian Filip Calancea, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată.
Cei patru au fost ulterior arestați preventiv, unul dintre ei după ce a fost prins pe la Botoșani.
Conform sentinței judecătorilor, Sebastian Adrian Coclici are de executat 4 ani și 6 luni de închisoare, Cristian Filip Calancea – 5 ani și 3 luni de detenție, Dumitru Ionuț Pazar – 4 ani de închisoare, iar cel mai ușor a scăpat inculpatul Octavian Bâlici – 3 ani de închisoare.
Toți patru au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Partea vătămată din dosar s-a constituit parte civilă față de cei patru cu suma de 26.700 de lei, parte din prejudiciu care a rămas probabil nerecuperat.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina