Minifotbal la munte

Au început înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Cupei Aqua Carpatica

Competiția va avea loc la Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei
Competiția va avea loc la Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei

La Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei se va desfășura, în perioada 16-24 septembrie, cea de-a șasea ediție a Cupei Aqua Carpatica la minifotbal.
Competiția este destinată doar practicanților de minifotbal, amatori, din Bazinul Dornelor (domiciliați în localitățile Broșteni, Crucea, Dorna Arini, Panaci, Șaru Dornei, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coșna, Iacobeni, Ciocănești și Cârlibaba) organizatorii permițând și accesul fotbaliștilor legitimați, însă doar celor din liga a V-a, fiecare echipă putând înscrie maxim 10 jucători în lot.
Înscrierile se pot face până pe data de 15 septembrie la Stadium Yanis din cartierul Unirii sau la Magazinul MaxiSPORT din centrul municipiului Vatra Dornei, pe aleea pietonală! Dosarul de înscriere trebuie să conțină numele echipei și al persoanei de contact (cu număr de telefon), precum și copii ale buletinelor sau certificatelor de naștere (pentru copii) ale jucătorilor din lot. Informații suplimentare se pot obține la 0721177557.
Tragerea la sorți și ședința tehnică sunt programate pentru vineri, 15 septembrie, ora 19.00 la Yanis Sport Pub, lângă Baza Sportivă.
Meciurile din faza grupelor sunt programate pentru zilele de 16-17 septembrie, iar faza finală, în 23-24 septembrie.
Aqua Carpatica, sponsorul competiției pune la bătaie, și anul acesta, premii substanțiale: locul 1 – 3.000 de lei, locul 2 – 1.500 de lei, locul 3 – 1.000 de lei, locul 4 – 500 de lei. De asemenea, vor primi distincții importante și fotbaliștii care se vor remarca în mod deosebit pe durata turneului, cel mai bun portar, cel mai bun jucător și golgheterul întrecerii urmând să fie recompensați cu câte 200 de lei de organizatori. Premii speciale vor fi acordate, la fel ca și la edițiile precedente, și celor mai tineri dintre jucătorii care se vor evidenția pe durata competiției, urmând să fie recompensată și echipa cu media de vârstă cea mai scăzută. Fondul total de premiere se ridică la aproximativ 2.000 de euro.
Finalele sunt programate duminică, 24 septembrie, de la ora 13.00. Anul trecut au fost înscrise 18 echipe, ultimele două ediții aleCupei Aqua Carpatica fiind adjudecate de către echipa Luceafărul.

Recomandări

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

Omul de afaceri Jean Valvis, creatorul brandului Aqua Carpatica, a fost desemnat „Ambasador al României în România” la Gala „Destinația Anului”

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative