În acest an

Aproape 1.600 de petiții soluționate, la Casa de Pensii Suceava

La Casa Județeană de Pensii Suceava au ajuns, de la începutul acestui an, aproape 1.600 de petiții, toate soluționate în termenul legal de 30 de zile. O parte din aceste petiții au fost trimise de suceveni în format electronic, altele au ajuns, însă, la Casa de Pensii, pe hârtie.
Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că pe lângă audiențele pe care le țin cei trei directori ai instituției, marți, miercuri și joi, sucevenii pot să se adreseze departamentului de Relații – Comunicare, unde pot să solicite orice informație.
În plus, a spus Adomnicăi, „la Casa de Pensii Suceava a fost implementat un program electronic prin care, în termen de maxim 45 de zile, trebuie soluționat un dosar de pensie. Dacă se depășește acest termen, programul se blochează, iar funcționarul trebuie să dea o notă explicativă. Putem spune că avem sub control acest termen de 45 de zile la dosarele de pensii”.
Sucevenii pot să acceseze și site-ul Casei Județene de Pensii Suceava, www.cjpsv.ro, unde vor fi afișate listele cu repartizarea biletelor de tratament, dar și criteriile după care se face selecția acestora.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj