Concurs finalizat

Andrei Munteanu va fi director artistic al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava

Andrei Munteanu
Andrei Munteanu

Cea mai nouă instituție culturală a Sucevei, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, are director artistic, începând din luna mai, când va fi semnat contractul, pe perioadă determinată, de preluare a acestei funcții vacante. În urma selecției de dosare, în concurs au fost admise candidaturile a doi regizori tineri, cu multă experiență în domeniu, Alexandru Nagy și Andrei Munteanu. Numai că, la proba scrisă, care a avut loc în data de 18 aprilie, Andrei Munteanu a obținut un punctaj cu mult mai mare decât al competitorului său, care nu a fost admis pentru proba finală, a interviului. Odată cu preluarea acestei funcții, el va trebui să se mute de la București la Suceava.
„Mă bucură faptul că vom avea un director artistic tânăr, dar foarte bine pregătit și ancorat în realitatea teatrului modern și în activitatea culturală”, a declarat managerul Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc.
Născut pe 24 decembrie 1983, la Chișinău, Andrei Munteanu a studiat la Facultatea de Sociologie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, apoi la Facultatea de Teatru, secția regie teatru dramatic. Cursurile superioare pentru regie le-a urmat la Moscova, apoi a venit la București, unde a absolvit, în 2011, Facultatea de Teatru la UNATC, secția regie teatru. A debutat în 2008 cu spectacolul „MaghenDavidul dragostei”, de I. Nessys, iar primul spectacol pe care l-a montat la București a fost “Sora mai mare”, de Al. Volodin, la Teatrul Evreiesc de Stat, în 2010.
Pentru ambele piese a obținut premii la Festivalul de teatru “Leul de aur” din Lvow, Ucraina, și la Festivalul de teatru “Întâlnirile din Minsk”.
Regizorul Andrei Munteanu este cunoscut în principal pentru activitatea sa la Teatrul Evreiesc de Stat, TES, dar și pentru colaborările sale internaționale, cu Teatrul Arena di Verona, dar și cu Teatrul Evreiesc de Stat „Ida și Rachel Kaminska” din Varșovia, unde a regizat piesa „Dumnezeul răzbunării”, foarte rar montată în teatrele lumii, datorită subiectului său controversat. De altfel, piesa respectivă a și fost interzisă la București în anii ’70.

Recomandări

„Teatrul nu este doar pentru elite”, spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava
„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava