Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism



Ioan Pînzar
Ioan Pînzar

Adevărul este că viața cultural-artistică în România comunistă a fost anihilată de lozincile lui Ceaușescu din 1971, care au instituit acea mică revoluție culturală de tip chinezesc, de aici născându-se Cântarea României. Cel puțin 15 ani totul a fost redus la derizoriu, la lozinci penibile, într-un decor kafkian, adică absurd absolut. Politrucii gen Dumitru Popescu și alții au transpus în viață ideile tâmpite ale marelui cârmaci, termen inventat de acel sinistru personaj. Epoca de aur a teatrului și muzicii, deși pare incredibil, a fost între 1950-1965. Opera, orchestrele simfonice, teatrele au abordat marele repertoriu universal. Atunci s-a putut juca Revizorul de Gogol, nu și după 1975. Cele două romane rămase în literatura română, Groapa și Moromeții, vol. I, sunt scrise în acei ani funești pentru întregul popor român. Nichita Stănescu a scris primele volume de valoare între 1960-1965.
Recent am revăzut o imagine foto în ziare cu președintele Rusiei și generalul de 90 de ani Andrei Kalașnikov. A fost prima dată în viață când am decupat acea bucată de ziar cu chipul celebrului creator al puștii de asalt AK47. Am mai mărturisit cu sinceritate că, deși am urât comunismul sută la sută, realizările spațiale ale URSS-ului și apoi ale Rusiei m-au bucurat. Am condamnat totdeauna războaiele și violența. Pușca de asalt AK47, produsă sub licență în multe țări, a ucis din 1947 până acum circa 10 milioane de oameni în războaie clasice, civile, acțiuni ale gherilelor, luptele dintre triburile africane etc. În Africa numai, AK47 a făcut cel puțin 8 milioane de victime. În armată nu-i știam numele adevărat, știam doar că-i făcută sub licență sovietică. Calibrul: 7,62. Din păcate rămâne cea mai eficientă armă a ultimilor 60 de ani. Toate armele fabricate în SUA, Anglia, Franța, Israel etc. sunt net inferioare. Am mai amintit, de altfel, de bătrânul Andrei Kalașnikov pe care, în modul cel mai paradoxal cu putință, îl admiră mulți oameni din toate țările. Și Alfred Nobel a inventat dinamita, care a ucis cam tot atâția oameni, dacă nu de două ori mai mult decât AK47 în toate războaiele. Și este venerat ca o mare personalitate a lumii, ca urmare a premiilor date de fundația întemeiată de el. Dacă Kalașnikov trăia într-o țară capitalistă, ar fi ajuns la fel de bogat ca Alfred Nobel. Totuși s-a ales cu o avansare lentă în armată până la gradul de general. Pensia lui în Rusia actuală cred că este de circa 500 de euro. Atât, și toate decorațiile.
Ioan Pînzar



Recomandări