Nereguli grave

Amenzi de peste 35.000 de lei, aplicate la un control în trafic la transportatori

Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat, acum două zile, o acțiune de control în trafic care a urmărit respectarea legislației în domeniul transportului rutier de persoane și mărfuri, în câteva ore de verificări fiind aplicate 26 de amenzi, în valoare de peste 35.000 de lei.
Cele mai multe nereguli au fost constatate în domeniul transportului de mărfuri, fiind aplicate amenzi pentru lipsa licențelor de transport, lipsă rovinietă sau nerespectarea timpilor de odihnă și repaus.
Poliția a dat la capitolul exemple cazul unui șofer al unei autoutilitare ce aparține unei societăți din comuna Fundu Moldovei, care efectua transport de butelii de aragaz, tras pe dreapta pentru control pe DN 17, la Ilișești. După verificarea diagramelor, polițiștii au constatat că șoferul nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică fracțională până la o oră, în noaptea de 19 spre 20 august.
Într-un alt caz, o autoutilitară cu remorcă, cu număr de de înmatriculare provizoriu, aparținând unei societăți comerciale din Bosanci, oprită pentru control pe DN 17, la Păltinoasa, nu deținea licență de transport. În fine, pe DN 17, la Pojorâta, a fost identificată o autoutilitară aparținând unei societăți locale care nu avea rovinietă valabilă.
Acțiunile de control au fost concentrate pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, șoseaua pe care se petrec cele mai multe accidente grave din județ.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos

Crescătorul de animale exotice Dorin Șoimaru, din nou la spital, de această dată după un accident rutier. Era băut la volan