Amenzi de peste 10.000 de lei, la o razie a poliției la Câmpulung Moldovenesc

Amenzi de peste 10.000 de lei, la o razie a poliției la Câmpulung Moldovenesc. Foto maramedia.ro
Amenzi de peste 10.000 de lei, la o razie a poliției la Câmpulung Moldovenesc. Foto maramedia.ro

Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a desfășurat sâmbătă o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, a faptelor cu violență, a tulburării ordinii și liniștii publice in zona discotecilor, dar și pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool.Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost legitimate 38 de persoane și au fost controlate 58 de autoturisme, 33 de conducători auto fiind testați cu aparatul etilotest.Polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.675 lei. Au mai fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost reținute 3 permise de conducere.De exemplu, în jurul orei 19.10, în timp ce conducea mopedul pe DC Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, un bărbat de 63 de ani, localnic, a pierdut controlul mopedului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu gardul situat pe partea dreaptă a sensului său de mers. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat ș că bărbatul are permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Recomandări

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan