Amendă de 15.000 de lei și material lemnos de peste 21.000 de lei confiscat, pentru nereguli la regimul silvic

Amendă de 15.000 de lei și material lemnos de peste 21.000 de lei confiscat, pentru nereguli la regimul silvic. Foto maramedia.ro

Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control duminică, la ora 18.50, pe DN 17, strada Argestru din localitate, ansamblul auto cu remorcă condus de un bărbat de 51 de ani din județul Neamț, care transporta cherestea de esență rășinoase, de la o societate comercială din județul Suceava, către aceeași firmă, însă cu punct de lucru în județul Arad.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul mărfii transportate și cel înscris în avizul de însoțire prezentat pentru control de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta în plus cantitatea de 33,56 m.c. cherestea față de cea din documente.
Operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus, în valoare de 21.444 lei, a fost predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Un sucevean care transporta cherestea fără acte a fost lăsat și fără materialul lemnos, dar și fără autoutilitară

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos