Măsuri

Alegerile în organizația județeană a PNL, stabilite pentru data de 22 aprilie

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur

Alegerile în organizația județeană au fost fixate pentru data de 22 aprilie, a anunțat joi președintele în exercițiu, Gheorghe Flutur, după ședința Biroului Politic Județean al PNL. Alegerile la nivelul fiecărei organizații locale se vor desfășura până în data de 14 aprilie. ”În ședința Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Suceava au fost prezentate modificările aduse Statutului PNL, precum și celelalte hotărâri adoptate la Consiliul Național al PNL din data de 4 martie. BPJ a adoptat deciziile prin care se declanșează alegerile în PNL Suceava, la nivel local și județean.
Au fost aleși membrii Comisiei județene de organizare a alegerilor.
BPJ a stabilit și calendarul alegerilor. Astfel, până la data de 14 aprilie vor avea loc alegeri la nivel local, în fiecare municipiu, oraș și comună.
Alegerile la nivel județean vor avea loc pe data de 22 aprilie”, a declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Prefectul Andronachi a dat Consiliul Județean ca exemplu de administrație eficientă, deși funcționează cu 48% mai puțin personal decât maximul de posturi din organigramă