Începând de luna aceasta și până la finele lunii martie, sucevenii au ocazia să desemneze persoanele care să fie la conducerea asociațiilor de proprietari din care fac parte.
Tocmai de aceea, conducerea Primăriei Suceava a transmis recent o notificare tuturor asociațiilor din municipiu, pentru a le aminti că, în conformitate cu prevederile HCL nr. 109/2009, au obligația de a stabili și comunica datele desfășurării adunărilor generale.
„În perioada 15-30 ianuarie asociațiile de proprietari sunt așteptate la Serviciul Asociații Proprietari din primărie, pentru a stabili datele de organizare a adunărilor generale. Acestea au loc în primul trimestru al anului. Pentru a fi statutară, prima ședință convocată trebuie să aibă prezenți jumătate plus unu din numărul total al proprietarilor, ceea ce nu prea se întâmplă de obicei, încât trebuie convocată și a doua ședință, în termen de 10 zile”, a precizat viceprimarul Marian Andronache, care coordonează activitatea serviciului Asociații Proprietari din cadrul Primăriei Suceava.
În cadrul acestor adunări generale ale asociațiilor de proprietari se decide componența conducerii asociațiilor de proprietari, salariile acestora, penalitățile care se percep proprietarilor de apartamente pentru fiecare zi de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere, dar se face și darea de seamă asupra activității asociației de până în acel moment.
„Vreau să particip la cât mai multe adunări generale. Asociațiile nu sunt subordonate municipalității, dar activitatea acestora poate fi verificată de primărie. Asociațiile de proprietari sunt obligate să invite reprezentanții primăriei, pentru a se garanta legalitatea desfășurării adunărilor generale. Îmi doresc ca în aceste funcții de conducere a asociațiilor să fie aleși cetățeni cu probitate morală, corecți, cinstiți, care să nu fie certați cu legea”, a subliniat Marian Andronache.
În municipiul Suceava există 125 de asociații de proprietari, din care doar una are în administrare peste 2.000 de apartamente (23+27 Obcini), una cuprinde între 1.501-2.000 de apartamente, cinci au între 1.001-1.500 apartamente, alte cinci administrează între 801-1.000 de apartamente, zece asociații au în grijă între 501-800 de apartamente, 16 asociații au câte 301-500 de apartamente, 30 de asociații se preocupă de câte 101-300 de apartamente, iar restul sunt înființate pentru a administra câte 1-100 de apartamente.
Numărul total de apartamente din municipiul Suceava este de aproape 38.000.






