„Ajutorarea școalelor secundare din Suceava”

Ajutorarea școalelor secundare din Suceava
Ajutorarea școalelor secundare din Suceava

Înorașul Suceava ființează, pe lângă școalele secundare teoretice și practice, internate de băieți și fete, în care se primesc elevi săraci, dar merituoși. Întreținerea acestor internate se face fie de la societățile culturale, fie din fondurile comitetelor școlare respective.
Conducerea Prefecturii, constatând că fondurile acestor școale sunt absolut insuficiente pentru întreținerea internatelor în bune condițiuni, a acordat școalelor subvenții bănești în sumă de 90.000 de lei…”
„Suceava”, Anul I, nr. 3, 4 Ianuarie 1939.
„Vivat arta liberă!”
Strivindu-ne ființa națională, tiranii urzeau să ne suprime tradiția culturală, valorile artistice actuale. Au izbutit să ne încătușeze dar nu le-a reușit și genocidul asupra spiritualității românești deși nu au ocolit nici o modalitate de distrugere, de deformare a artelor, a culturii. Am învins. Noi sîntem viața, știința, arta, cultura, frumosul și binele. Artiștii noștri vor redeveni suflet în sufletul neamului. Ai acestui neam de eroi, de luptători și de apărători ai libertății. Lor le adresăm, la ceas de cumpănă și de izbăvire o poruncă și un îndemn, lor oamenilor de teatru, cineaștilor, scriitorilor, plasticienilor, muzicienilor, coregrafilor, oamenilor de bine și de frumos, indiferent de graiul în care se exprimă și care este graiul universalității, al creației autentice. Este îndemnul de a munci, de a crea sub însemnele talentului lor pentru acest popor, pentru o adevărată cultură și artă românească. Îndemn desprins din inimi însetate de frumos și însoțit de o urare din inimi iubitoare de frumos: Vivat arta liberă!”.
„Studențimea democrată” (săptămânal al studenților români), Anul I, Nr. 3, Sâmbătă 6 ianuarie 1990.

Recomandări

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv
Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv